Allen Coliban : Lovitura de stat a CCR. Noaptea minții!

0
7
Marele pierzător, Marcel Ciolacu, și-a recunoscut înfrângerea, încă de luni.
TOȚI reprezentanții partidelor au semnat procesele verbale, nimeni nu a contestat rezultatul, s-au închis și cheile de control. TOTAL diferit față de locale, unde la 48 de ore după vot încă se mai numărau secții și nu se închideau PVurile.
Este PRIMA dată când se decide renumărarea tuturor voturilor, de când trăim în democrație.
Întrebări:
– CINE renumără, de acum până mâine la ora 14:00? Cei 180.000 de delegați nu vor putea fi aduși în noaptea asta la numărare
– dacă ideea e să le numere BEJurile, NU este, fizic, posibil. Sute de mii de voturi de numărat în câțiva oameni, pe procedura din lege, NU este posibil
– CUM se vor renumăra voturile din Diaspora? La fiecare consulat? Cu cine?
– ce se întâmplă dacă, în parcursul sacilor către renumărare, dispare un sac? Sau are mașina un accident, sau orice altă situație neprevăzută? Cine a păzit sacii și cine răspunde dacă nu ajung toți și care e decizia în astfel de situații?
Am mai zis-o. După un scrutin necontestat de cel care a pierdut, necontestat de partidele care au participat la numărătoare, fără suspiciuni de fraudă, am mai multă încredere în ce au numărat atunci delegații, fără să cunoască rezultatul, decât am în PSD, CCR și în toți cei care vor pune mâna pe saci și vor renumăra, acum, în pripă.
Este o tentativă de lovitură de stat, așa ceva nu e imaginabil decât vreo 2-3 fusuri orare mai la est. SISTEMUL nu poate să își bată joc de noi în acest hal, la 35 de ani de la Revoluție. Votul de acum este Revoluția noastră, una democratică, prin vot, fără violență – orice acțiune împotriva votului democratic este un scuipat peste sângele celor care au murit acum 35 de ani. Rușine, CCR! Rușine, păpușarilor PSD! (Cine crede că s-a trezit CCR să aprindă fitilul fără a ținti un rezultat, e naiv)
UPDATE: aparent, termenul propus de BEC pentru renumărare e duminică, ora 10:00. Adică fix în timpul alegerilor Parlamentare! Noaptea minții!

 


Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.