Se împlinesc 5 luni de la începutul războiului, un război crud, pe care nu ni l-am dorit niciunii și care sperăm să se încheie cât mai repede.

Acest război ne-a adus mai aproape, am învățat unii despre alții și unii de la alții. Aceste 5 luni au fost despre solidaritate, despre umanitate și despre cum comunitatea noastră a știut să ofere ajutor, alinare, îngrijire și dragoste.

În Piața Sfântul Ioan am avut parte de un eveniment cultural organizat alături de oaspeții noștri ucraineni, pentru publicul brașovean în semn de mulțumire. Pe scena din Piață a urcat și Excelența sa, Igor Prokopchuk Ambasadorul Ucrainei în Romania, care a ales această zi și orașul nostru pentru prima sa vizită în teritoriu de la preluarea mandatului.
De pe scenă a mulțumit comunității brașovene, societății civile care s-a organizat ireproșabil, iar acest fapt a fost reflectat inclusiv la nivel internațional.

Vreau să vă mulțumesc și eu tuturor celor care ați făcut fiecare mic gest de ajutor. De la un zâmbet oferit pe stradă unui oaspete din Ucraina, până la donații, la voluntariat și implicarea activă.

Din păcate, aceasta este doar o bornă, războiul nu este gata și nici nu știm când se va incheia. Asta înseamnă că e nevoie să continuăm să arătăm solidaritate, înțelegere și implicare.


Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.