Conferință de presă în care dezbatem bugetul Primăriei Municipiului București pentru anul 2024

0
170

Primarul general a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024, pus în dezbaterea cetățenilor și a consilierilor generali. Avem mai puţini bani decât anul trecut pentru că Guvernul, cu girul Parlamentului, a decis să reducă de la 50% la 47% cota care ni se cuvine din impozitele pe salariile bucureştenilor. Pe scurt, acestea sunt prioritățile pentru acest an:

 

• TERMOFICARE
– Continuăm investițiile în termoficare. În 2023 am reușit să schimbăm 50 de km de rețea principală, iar anul acesta țintim 70 de km. Avem fondurile europene, fondurile de la Ministerul Dezvoltării, dar și bani de la bugetul local.
– Pentru zonele unde au fost tot timpul probleme achiziționăm anul acesta 20 de minicentrale.

• INFRASTRUCTURĂ
– Reabilitarea celor 50 de km linie de tramvai cu finanțare de la bugetul local, fonduri europene, dar și din împrumuturi.
– Extindem rețeaua de tramvai a Capitalei. Este vorba despre Piața Unirii, Inelul Median, extinderea de la Băneasa și cea de pe București-Târgoviște.
Avem bani în buget pentru cele 100 de tramvaie – dintre care 72 circulă deja prin oraș – pentru cele 100 de troleibuze care au început să fie livrate, plus alte 22 de troleibuze pentru care avem bani prin PNRR.
– Mai avem de plătit 15 rate din autobuzele cumpărate de administrația precedentă și neplătite.
– Am deschis linie bugetară pentru achiziția a 250 de noi tramvaie, o achiziție de ordinul a 800 de milioane de euro, pentru care vom depune o aplicație în cadrul POIM.
– După aprobarea bugetului, vom semna contractul pentru semaforizare inteligentă – avem bani în buget din PNRR și cofinanțare de la bugetul local. – Am alocat o sumă consistentă pentru reparații de străzi, trotuare, marcaje rutiere, semafoare.
– Finalizăm reparația Podului Grant.

• PARCURI
– Vom înlocui 30 de locuri de joacă în parcurile administrate.
– Vom repara sistemul de irigații din mai multe parcuri: Cișmigiu, Herăstrău, Izvor și vom realiza un nou sistem de irigații în Parcul Carol.
– Construim un puț de mare adâncime în Parcul Circului care să rezolve problema alimentării cu apă.
– Am prevăzut bani pentru reparația aleilor din parcurile bucureștene.
– Vom termina reparația Podului din Parcul Tineretului, care nu a mai fost reparat de 50 de ani.
– Terminăm cuva Lacului Mare din Cișmigiu.
– Începem reparațiile malurilor de lac din Herăstrău.

• SĂNĂTATE
– Începem un proiect anunțat de foarte mult timp, pentru care avem documentațiile – Banca de țesuturi din interiorul Spitalului Colentina.
– În sfârșit, după ce proiectul a început în 2009 și s-au tăiat mai multe rânduri de panglici, o să terminăm lucrările de la Spitalul Foișor.
– Avem proiecte pe fonduri europene pentru mai multe spitale: refacerea sistemelor electrice, detecție incendii, sistemele de fluide.
– Tot pe fonduri europene vom construi corpuri de clădire cu funcțiune de ambulatoriu la mai multe spitale, un corp nou de terapie intensivă pentru neonatologie la Filantropia.
– Daca Ministerul Sănătății va găsi o soluție pentru relocarea unei părți din maternitatea Bucur, începem consolidarea cu fonduri PNRR.

• URBANISM
– O să finalizăm Planul Urbanistic General, pentru care în momentul de față toate studiile sunt făcute și suntem în etapa în care se întocmește Regulamentul și Planșa de reglementări urbanistice.
– Am alocat fonduri pentru Baza de Date Urbane.
– Finalizăm Planul de Mobilitate Urbană Durabilă. Vom avea în sfârșit așa numitul Model de transport pe baza căruia putem face evaluări asupra diferitelor investiții care se produc.

• CONSOLIDĂRI/CLĂDIRI
– Finalizăm clădirea din Bd. Regina Elisabeta, fostul sediu al primăriei sectorului 5.
– Începem lucrările la Hanul Solacolu, de punere în siguranță.
– Am alocat sume consistente pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic.
– Finaliăm anul acesta Lapidariumul de la Palatul Mogoșoaia.
– Vom termina Banca de Alimente, de asemenea un proiect început acum 10 ani și care va fi și sediul Direcției Generale de Asistență Socială.
– Avem toate documentaţiile şi fonduri pentru Podul Calicilor şi pietonalul de lângă Dâmboviţa, de la Piaţa Unirii la Izvor, astfel încât să începem să ne ocupăm de acest proiect.

• SOCIAL
– Am alocat 1 milion de lei pentru teste antidrog.
– Continuăm programul de sterilizare pentru câini şi pisici.

• EDUCAȚIE/SPORT
– Începem lucrările la Flamaropol.
– Vom realiza documentaţia pentru două noi săli de sport, una în zona Arena Naţională şi una în zona Pantelimon.
– Extindem programul de sport în școală, care a funcționat la un nivel experimental până acum și pentru care am propus 20 de milioane de lei.


Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.