11.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăJurnaliștiDe ce a fost Emilia Șercan elogiată de unul dintre cei mai...

De ce a fost Emilia Șercan elogiată de unul dintre cei mai importanți jurnaliști de investigație din istorie

-

Cătălin Tolontan

Presa românească, de investigație și nu numai, a ajuns la un nivel de recunoaștere și eficiență internațională care îi deranjează pe politicienii de la București pentru că nu își mai pot prezenta nestingheriți, în afara țării, versiunea despre „o Românie bine condusă”.

Reporterul american, Walter Robinson, a venit la București și a făcut o reverență în fața jurnalismului de investigație din România, în special în fața Emiliei Șercan. Walter Robinson este șeful echipei de investigație „Spotlight”, cea care a descoperit abuzurile sexuale din Biserica catolică. Jurnaliștii de la Boston Globe au primit mai întâi acuzele, apoi suspiciunea și, în final, recunoștința unei întregi comunități, cea a locuitorilor din Boston.

La scurt timp, lumea înaltului cler și cea a credincioșilor s-a zguduit, până la Vatican. Dar pentru asta a fost nevoie ca echipa de reporteri „Spotlight” să expună în fața propriului public catolic abuzurile și complicitățile. Când faci asta, primești circumspecție. Nici peste ani aprecierea nu șterge întru totul scepticismul. Dar informația rămâne.

Citeşte întreaga ştire: De ce a fost Emilia Șercan elogiată de unul dintre cei mai importanți jurnaliști de investigație din istorie


Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Must Read

Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura