Infractorul condamnat și fugar Cristian Rizea este, după cum chiar el o spune public, instrumentul principal în operațiunea de kompromat pusă la cale împotriva mea în data de 17 februarie 2022, după ce am reclamat la poliție furtul unor fotografii personale și încărcarea acestora pe zeci de site-uri pentru adulți. 

O captură de ecran pe care am pus-o la dispoziția Poliției Române drept probă, pentru a demara ancheta penală, a fost publicată 4 ore și 22 de minute mai târziu pe site-ul lui Rizea, realitateadinmoldova[.]md, înregistrat în Republica Moldova.

Acțiunea lui Rizea – care a avut loc la o lună după ce am dezvăluit în exclusivitate că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat – a fost amplificată în România de zeci de site-uri ale grupului de presă Realitatea, care au preluat cu link, în aceeași zi, materialul publicat pe realitateadinmoldova[.]md.

Ulterior, postul de televiziune Realitatea Plus, patronat din umbră de afaceristul Maricel Păcuraru – condamnat de justiție în dosarul „Poșta Română” – a devenit platforma prin care au fost lansate și alte atacuri la adresa mea.

Tot la Realitatea Plus, dar și într-o serie de transmisiuni live pe Facebook din data de 12 iulie 2022, infractorul fugar a afirmat că el este cel care a publicat fotografiile mele „în exclusivitate”, demontând teza Poliției, potrivit căreia acestea ar fi fost publicate înainte ca eu să depun plângere penală.

Emilia Şercan

mai mult la  pressone.ro

 

 

 


Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.