Suferă Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, înghit în sec magistrații de la Secția Specială și Inspecția Judiciară care s-au ținut de abuzuri și hărțuiri în perioada 2019- prezent.

Pe scurt, pentru cine nu a înțeles ce este cu stenogramele apărute în G4Media: Secția Specială a inventat, în vara anului 2019, o anchetă pentru a obține mandate de interceptare pentru Alexandra Lăncrănjan (procuroarea DNA care îl ancheta pe Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum) și pentru Cristina Guseth (șefa Freedom House România) pe motiv că cele două s-au opus formei în care fosta șefă a CSM, Lia Savonea, a gândit „ghidul de bune practici în relația sistemului judiciar cu mass-media”. Secția Specială (Adina Florea și Zarafina Puiu, coordonate de fostul șef, Gheorghe Stan- în prezent judecător la CCR) a filat cel puțin cinci jurnaliști în acest caz, printre care și pe mine, eram la o terasă publică, beam bere italiană și râdeam.

Nu știam că în tufișuri erau ascunși 4-5 ofițeri din cadrul Direcției Operațiuni Speciale trimiși de Secția Specială. Să fie mai clar: jurnaliștii erau monitorizați pe banii și resursele statului.
Acum urmează partea pe care se fac că nu o înțeleg cei din presa cumpărată de infractori: judecătoarea Ioana Bogdan de la Înalta Curte A RESPINS solicitarea Secției Speciale de emitere a unor mandate de interceptare și a explicat că nu există „o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirii infracțiunii de șantaj la adresa Liei Savonea”.

PS: Cât am lucrat ca jurnalist am scris multe articole despre Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu, inclusiv despre angajații lui, cum dezinformează și mint în prime-time, cum țin partea infractorilor și au misiunea să atace statului de drept în România. Dintre articolele scrise în săptămâna asta, atacul partidului lui Dan Voiculescu, promovat în pseudopublicația păstorită de Silviu Mănăstire (care este în continuare secretar general adjunct al PNL, și care acum, vorba unui amic: nu-și mai bate iubita, a început să bată câmpii), a fost cel mai amuzant. 

Ionel Stoica


Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.