The Jerusalem Post a refuzat ieri să șteargă un interviu acordat de ministrul taiwanez al Afacerilor Externe, Joseph Wu, asta după ce Beijingul a cerut ziarului israelian să elimine articolul.
Yaakov Katz, redactorul-șef al publicației, a scris pe Twitter că a primit un apel de la ambasada chineză prin care se cere ca interviul să fie eliminat, căci în caz contrar China va rupe legăturile cu ziarul și „se vor degrada relațiile cu statul Israel”.
În interviul publicat luni, Wu a spus că Taiwanul se află în prima linie în calea amenințării reprezentate de „autoritarismul în expansiune rapidă” din China, țară care încearcă, de asemenea, să exercite presiuni în Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud.
Taiwanul are responsabilitatea de a se apăra împotriva unei posibile invazii chineze, dar speră și să „se angajeze într-o cooperare mai solidă în materie de securitate” cu SUA, inclusiv privind aprovizionarea cu arme și pregătirea militară, a spus Wu.
/investigatoria.ro/
Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.