Paul Lăzărescu, despre “Dreptatea”, cotidianul PNŢCD

[…] Ne-am bucura, împreună cu foşti deţinuţi politici precum Paul Lăzărescu, cel răpit cândva, în anii 40 ai veacului trecut, de un sistem monstruos de pe băncile facultăţii şi transformat în ocnaş timp de aproape un deceniu, doar pentru că se angajase în lupta pentru o Românie liberă şi demnă şi democratică, precum cea la care, iată, mă încumet să visez. O Românie în care să se negocieze, vorba lui Corneliu Coposu, orice, „nu însă şi principii”.

Împreună cu oameni ca Lăzărescu am respira greu, dacă nu ne-am sufoca, fiindcă n-am putea uita cât de inexplicabil şi deprimant de mult a durat înainte să poată fi condamnat un asemenea monstruos exemplar uman ca Visinescu. Un ofiţer de securitate nu întâmplător semianalfabet care, în stabilimentul său de exterminare de la Râmnicu Sărat, a aplicat cu exces de zel directivele partidului, omorând oameni în bătăi, torturând, măcelărind cu plăcere deţinuţi care făceau parte dintre cei mai buni fii ai neamului său. De pildă pe fruntaşul ţărănist Ion Mihalache.

Ne-am întreba fără mânie sau ură, dar nu fără amărăciune, ca Paul Lăzărescu, de ce, după mai bine de un sfert de veac de la răsturnarea dictaturii comuniste, n-au parvenit încă, pe banca acuzării, „cohortele de anchetatori care ne-au supus la tot felul de suferinţe fizice şi morale, de la bătăi cu funia udă, la şocuri electrice? Unde sunt coloanele de ofiţeri şi generali de securitate care conduceau anchetele? De ce nu se găsesc printre condamnaţi reprezentanţii PCR, care prin metode…similare cu ale altor regimuri totalitare, au creat şi permis existenţa unor torţionari ca Vişinescu?” Şi ne-am indigna, cu el, că societatea românească rămâne dominată şi azi de oligarhi şi politicieni recrutaţi din elita securisto-comunistă, care au făcut tot ce le stă în puteri spre a bloca procesul revoluţiei şi al mineriadelor…. mai mult la /www.dw.com/ro/