Ca și în Uniunea Sovietică, în Rusia lui Putin doar fraierii mor în război. Copiii nomenclaturiștilor stau acasă, la păpică și căldurică, lângă mami și tati. Așa a fost și când s-a plecat în Afganistan sau Cecenia. Sicriele de zinc sunt ale prostimii. Pentru oligarhi există limuzine și lux. Doar nu o să-și lase Dmitri Peskov beizadeaua să moară flămândă și înghețată prin vreo tranșee, printre mujici nespălați.
Rușii nu vor la război. Adică vor război, dar nu cu ei. Alții să meargă. Eventual, săracii de prin republici de stepă, Siberia și alte exoplanete. Ei să-și vadă de viața moscovită liniștită, de școli, de serviciu, de copii. Să nu vadă bombe și sânge. Moarte. Adică, cum ar vrea și ucrainenii, dar nu pot.
Când Putin vorbea în primăvară despre Rusia care va zdrobi imperialiștii americani și Europa, rusului i se umfla pieptul. Țara era mare și frumoasă. Azi, fuge spre granițe. Cu avionul sau mașina, cu pluta, pe râuri, pe jos, numai să scape din maica Rusie. Stați liniștiți, fuga lor nu e vreun protest anti-Putin, ci groaza omului ajuns de răul pe care-l dorea altora.
Poporul rus dă piept cu monstrul pe care l-a creat. L-a născut, prin ignoranță, și l-a hrănit, prin lașitate. Putin e bumerangul pe care rușii l-au aruncat tare și departe. Acum, se întoarce și rade tot ce-i iese în cale. Oameni, popoare, orașe, țări. Inclusiv a lui și pe ai lui. E ca tornada. Se umflă, sorbind înăuntru pe toți și toate.
Foarte mulți ruși nu vor scăpa. Nu au cum. Nu au unde. Putin îi va lua și-i va duce în locuri pe care nici măcar în negre coșmaruri nu le-au văzut. Vor trăi ei înșiși iadul pe care Rusia l-a plăsmuit. Vor fi târâți prin sânge și groază, printre cadavre și bombe. Iar la sfârșit vor muri, fără cruce la căpătâi, în pământul fierbinte al Ucrainei.
Infernul lui Dante pălește în fața infernului lui Putin, deși inscripția de la intrare rămâne aceeași: Lăsați orice speranță, voi cei care intrați.
P.S. Oare câți dintre cei care, în fotografie, agitau steaguri în spatele lui Putin fug acum de războiul pe care-l proclama dictatorul, iar ei îl ovaționau?
#paulpalencsar #putin #rusia #ucraina
Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.