Publicaţia Vice România s-a închis, zece angajaţi au fost concediaţi. Compania-mamă are probleme la nivel global după ce a primit bani din Arabia Saudită

    0
    115

    Publicaţia Vice România, care activa de mai bine de zece ani pe piaţa din România, s-a închis pe fondul problemelor financiare pe care grupul-mamă, Vice Media Group, le are la nivel internaţional, transmite Pagina de Media. Vice Media Group are probleme financiare majore după ce The Guardian a dezvăluit că a primit sume importante de bani de la regimul autoritar saudit și, în schimb, a început să cenzureze articolele despre autocrațiile din zona Golfului Persic.

    „Motivele închiderii redacţiei din România sunt obiective, n-au depins de noi sau de rezultatele noastre. Ce a depins de noi a fost tot ce s-a întâmplat de-a lungul anilor, de la finalul lui 2010, când a apărut VICE în România, până în prezent. De aceea am adunat mai jos câteva dintre zecile de voci care s-au făcut auzite pe VICE România, să ai astfel acces şi-n culise”, au anunţat cei din echipa publicaţiei într-un ultim articol apărut pe site.

    Publicaţia Vice România s-a închis, zece angajaţi au fost concediaţi. Compania-mamă are probleme la nivel global după ce a primit bani din Arabia Saudită

     


    Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.