Distrugerea unui întreg batalion de tancuri rusești în apropiere de satul Bilohorivka, regiunea Donbas, reprezintă cea mai importantă victorie a armatei ucrainene și o lovitură serioasă pentru Moscova.
Zeci de vehicule de luptă, îngropate în nămol, pe ambele maluri ale râului, compun imaginea dezolantă a unei armate aflată în descompunere. O încercare a forțelor Kremlinului de a încercui defensiva ucraineană s-a soldat cu un dezastru pentru primele.
- Ofensiva Rusiei din Donbas și-a pierdut din avânt și a rămas cu mult în urma planificării inițiale, anunță experți militari independenți.
- La începutul invaziei, Moscova dispunea de 120 de batalioane tactice, iar acum mai are în jur de 90, incomplete, cu probleme de echipare și înarmare.
- Imediat după dezastrul militar de la Siverski-Donețk, Lloyd Austin, secretarul Apărării din SUA, l-a sunat pe Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia. Convorbirea telefonică a durat o oră.
- Kremlinul nu mai are resursele pentru un război prelungit – nici umane, nici tehnice și nici financiare, consideră un susținător al lui Putin.
- Încercarea de traversare a râului Siverski-Donețk demonstrează o lipsă uluitoare de simț tactic, consideră un alt propagandist, popular în Rusia.
Conform datelor independente, în jur de 80 de tancuri au fost scoase din uz și câteva sute de soldați ruși și-au pierdut viața în luptele din 11-12 mai, în urma unor atacuri precise ale artileriei ucrainene.
“Ofensiva Rusiei din Donbas și-a pierdut din avânt și a rămas cu mult în urma planificării inițiale. În ciuda progreselor la scară mică, Rusia nu a reușit să obțină câștiguri teritoriale substanțiale în ultima lună, înregistrând, în același timp, un nivel ridicat de uzură a trupelor… Rusia a pierdut o treime din forța de luptă terestră pe care o avea în luna februarie”, se arată într-o analiză făcută de Ministerul Apărării din Marea Britanie.
“Prăbușirea traversării de către forțele rusești a râului Seversk-Donețk poate duce la război civil și dezintegrare socială. În Federația Rusă și nu în altă parte. Comanda operațiunii speciale Z s-a dovedit a fi… incompetentă”, a scris Stanislav Belkovski, un analist politic rus, susținător al lui Putin.
De asemenea, pe platforma socială Telegram, un blogger rus foarte popular printre susținătorii invaziei a scris: “Noi, societatea rusă, ne îndreptăm încet, dar sigur, către trezirea din beție. Informațiile faptice de pe front îi fac pe mulți să reflecteze critic asupra retoricii propagandistice cum că <totul merge conform planului> și să pună, tot mai des, o întrebare sensibilă: ce se întâmplă, de fapt?”
Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.
Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.