1989 – 1990. Lungul drum al „Scînteii” către „Adevărul” şi revoluţia tovarăşilor ziarişti

Resurecţia „Adevărului“ nu este o pagină scrisă cu mândrie. Modul în care cotidianul a reapărut porneşte din teama unor ziarişti cu deprinderi comuniste în faţa unor vremuri necunoscute.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, pe când în Piaţa Universităţii din Bucureşti mureau oameni împuşcaţi de Armată, câţiva kilometri mai la nord, în Casa Scînteii, ieşea de sub tipar ultimul număr al ziarului „Scînteia“. Discursul lui Nicolae Ceauşescu, rostit în 21 decembrie 1989 de la balconul Comitetului Central, acoperea prima pagină. Era redactat cuvânt cu cuvânt. El nu cuprindea şi sincopa pricinuită de explozia din piaţă, în timp ce dictatorul rostea această frază: „Doresc, de asemenea, să adresez mulţumiri iniţiatorilor şi organizatorilor acestei mari manifestări populare, considerând aceasta ca o…“.

Aici s-a oprit tirania ceauşistă. Dar în „Scînteia“ tirania a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în piaţă: „…considerând aceasta ca o expresie a întregului nostru popor de a acţiona cu toată putearea, în strânsă unitate, în jurul partidului, pentru apărarea independenţie, integrităţii şi suveranităţii României“.

Aceasta a fost ultima dezinformare a „Scînteii“. La 22 decembrie 1989, ora 12.09, Nicolae şi Elena Ceauşescu fugeau cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central şi se îndreptau spre nordul oraşului. Lăsau sub ei monumentala Casă a Scânteii, plină de ziarişti speriaţi.

Pentru prima dată în cariera lor jurnalistică erau liberi să facă un ziar.

Ce au făcut? „SCÎNTEIA POPORULUI“ SAU REVOLUŢIA TOVARĂŞILOR Proces-verbal al Adunării Generale a membrilor redacţiei ziarului „Scînteia“: „Adunarea generală a hotărât în unanimitate, la propunerea conducerii redacţiei, încetarea apariţiei ziarului «Scînteia».

În aceeaşi adunare, la propunerea unui comitet format de iniţiativă format din Constantin Stănescu, Ion Mitran, Viorel Sălăgean, Anghel Paraschiv, Dumitru Tinu, Ion Marin şi Ştefan Ciochinaru, s-a hotărât editarea unui nou ziar cotidian, cu o platformă izvorâtă din idealurile revoluţionare şi cu statutul de publicaţie independentă. Numele ziarului s-a hotărât în unanimitate să fie «Adevărul», ca un continuator al vechiului ziar «Adevărul», apărut în perioada 1888 – 1950.

S-a hotărât că în perioada următoare se va proceda la o amplă restructurare a colectivului redacţional, iar cine nu poate face faţă cerinţelor noului ziar să se pensioneze sau să-şi găsească de lucru în altă parte. Primul număr al noului ziar «Adevărul» urmează să apară în ziua de 25 decembrie 1989“. (23 decembrie 1989) Sergiu Andon, fost ziarist la „Scînteia“ şi apoi la „Adevărul“, îşi aminteşte că oficiosul PCR a mai „agonizat“ două zile după fuga lui Ceauşescu.„A fost o perioadă de două zile în care s-a căutat un titlu.

Cineva a venit cu ideea neinspirată să i se zică «Scînteia poporului». A apărut două numere şi după aceea s-a trecut la «Adevărul»“. „Scînteia poporului“ a fost ca un număr de echilibristă din partea ziariştilor care nu ştiau ce turnură aveau să ia evenimentele.

Cum să fii şi comunist şi de partea Revoluţiei? În acest context, la 24 decembrie 1989, în „Scînteia poporului“ au apărut câteva rânduri care au scandalizat o ţară întreagă: „Toţi cei ce pot folosi o armă, la arme! Cetăţeni, tovarăşi, membri ai Partidului Comunist Român! Duşmanul poate fi răpus fără întârziere şi definitiv prin lupta unită a tuturor, acum, în aceste clipe!“. Românii s-au întrebat „cum adică membri ai Partidului Comunist Român? Atunci, de ce mai striga toată ţara «Jos comunismul!»?

Atunci, îndemnul la luptă nu e cumva împotriva Revoluţiei?“. Ion Marin, şi el fost ziarist la „Scînteia“ şi „Adevărul“, îşi aminteşte: „Anghel Paraschiv a trântit acel articol aiurea pe prima pagină care spunea «Comunişti, la arme!». În acea zi, coloane de oameni s-au îndreptat spre Casa Scînteii să ia cu asalt redacţia, considerând că este un îndemn la contrarevoluţie“. Tot mai tensionaţi, ziariştii şi-au dat seama că trebuie să mute decisiv şi să se rupă de orice legătură cu trecutul.

„Viorel Sălăgean şi-a adus aminte că are pe acasă câteva ziare «Adeverul» din interbelic. El a propus să ne numim «Adevărul». Am luat capul ziarului şi l-am reprodus ca atare după ziarul adus de el“, spune Romulus Căplescu, vechi ziarist de internaţional la „Scînteia“.

Citeste mai mult: adev.ro/pbi0ts