Recunoștință!
A fost lovită, torturată, i-a fost smuls părul din cap, a fost legată în lanțuri, pusă să se spele ani de zile doar cu apă rece și a stat într-o celulă în care șobolanii mișunau ziua și noaptea. Dar tăria sa morală a fost de neînvins. Elisabeta Rizea, de la a cărei moarte se împlinesc azi 20 de ani, nu și-a pierdut nicio secundă umanitatea și spiritul dreptății. Elisabeta Rizea nu a cedat. Nu a trădat, deși chinurile la care a fost supusă i-ar fi făcut pe mulți să cedeze psihic. Iar povestea ei impresionantă, un exemplu pentru România și pentru istoria României, trebuie spusă, scrisă și rescrisă. Și în ediția de azi din Weekend Adevărul am scris trei pagini despre Elisabeta Rizea. Iar povestea ei este subiectul de deschidere din ziar. M-am documentat zile în șir, am vorbit cu Bogdan Vârvoreanu – strănepotul Elisabetei Rizea, cu profesorul Cătălin Nedelcu – cel care a predat opt ani un curs despre rezistența anticomunistă și cu reputatul psiholog Aurora Liiceanu – cea care a scris o carte foarte apreciată despre rezistența anticomunistă de la Nucșoara. Iar povestea Elisabetei Rizea, eroina anticomunistă care a fost cenzurată și după Revoluție, merită citită și recitită.
Alături de Toma, Petre și Elena Arnăuțoiu, Elisabeta Rizea este un simbol al celei mai puternice și lungi rezistențe anticomuniste din Europa. Iar personalitatea sa continuă să fie un exemplu și la peste trei decenii de la căderea comunismului și la 20 de ani de la moartea sa.
Între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Cei care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu. Grupul iniţial, format din 16 partizani, a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei. Iar printre femeile-eroine care au susținut partizanii s-a numărat Elisabeta Rizea, devenită ulterior un simbol al luptei împotriva comuniștilor și totodată o figură emblematică a comunei Nucșoara.
Iar Elisabeta Rizea a rezistat tuturor torturilor, pentru că, așa cum mi-a spus și Aurora Liiceanu, „era ca un fier care nu s-a lăsat îndoit“
Elisabeta Rizea nu și-a pierdut niciodată puterea și credința în libertate: torturată de comuniști, ea a rămas simbolul martirilor care s-au împotrivit dictaturii.
„România nu trebuie să uite familia Arnăuţoiu şi ce a făcut ea pentru ţară în vremuri teribile”, îmi spunea în noiembrie 2018 doamna Elena Arnăuţoiu. Şi chiar aşa este. Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara şi faptele eroice ale familiei Arnăuţoiu și ale Elisabetei Rizea ar trebui să figureze la loc de cinste în toate manualele de istorie a României. Din păcate, cu excepţia primarilor de la Nucşoara şi Corbi, autorităţile din Argeş nu s-au interesat nici măcar o dată din 1990 încoace de familia Arnăuţoiu și de Elisabeta Rizea, nu le-au acordat nicio diplomă sau vreun beneficiu pentru suferinţele teribile îndurate. Cine ştie, o fi şi din cauză că cei care conduc Argeşul de prea mulţi ani sunt tocmai urmaşii comuniştilor… Dureros şi revoltător. Bălcescu spunea că istoria este cea dintâi carte a unei naţii. În România, istoria adevărată şi autentică este în procent covârşitor o carte uitată de prea mulţi.
Elisabeta Rizea a mai trăit 13 ani după căderea comunismului, murind la vârsta de 91 de ani, pe 6 octombrie 2003. Una dintre ultimele sale dorințe a fost să vadă lumea limpezită, „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea“, spunea la un moment dat Elisabeta Rizea. Lumea însă nu s-a limpezit, dar memoria și eroismul Elisabetei Rizea sunt limpezi pentru toți cei care îi cunosc povestea.
Grigorescu Remus
Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
