Pe lângă traseul obișnuit de pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piața Victoriei și Splaiul Independenței, orele 10:00-22:00, zona cuprinsă între strada Nicolae Caramfil și strada Av. Alexandru Șerbănescu, devine pietonală în intervalul orar 10:00-21:00.
De la spectacole de teatru de stradă, ateliere de teatru pentru copii, concerte de muzică meditativă la minunate momente de acrobație, programul weekendului 9-10 septembrie include activități artistice și recreative pentru publicul de toate vârstele.
Grădina cu Filme-Cinema & More pregătește două reprezentații inedite de la ora 21:00 în ambele zile de weekend, iar iubitorii de jazz sunt așteptați la Combinatul Fondului Plastic pentru a dansa pe ritmurile unor artiști renumiți, precum Meshell Ndegeocello, Nubiyan Twist sau Tobias Hoffmann.
Scenele Ateneului Român și Sălii Palatului reunesc și în acest weekend muzicieni și orchestre de prestigiu în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.
Descoperă mai multe la Jurnalistul Romania ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.