– ediția de weekend are 18 pagini, plus opinie și dezbatere, 16, economie, 22, necrolog, 6, Viață, 24, Științe, 16, Amsterdam, 8. 110 pagini in total, cu câteva reclame.

Subiecte: războiul din Ucraina, îndelung tratat, viitorul Torries, în UK, dependența olandei de gazul rusesc, plus câteva articole tot de „reconstrucție”, investigație, cu poze istorice, inclusiv cea cu Merkel și Rutte bătând palma pentru Nord Stream, eveniment numit de ziar „acord de pace cu agresorul”. Un interviu pe teme de sclavie și rasism, după care avem un articol despre persoanele fără adăpost. Un reportaj din Groenlanda, unde se topeste gheața.

Un interviu cu un scriitor. Un reportaj despre fermele de ulei de palmier din Sierra Leone. Profilul lui Kadîrov, președintele cecen, care, spune ziarul, are 12 copii și e deasupra legilor lui Putin. Câteva actualități, printre care guvernul de „dreapta” (nu se folosește cuvântul extrem, ceea ce mi s-a părut interesant) al prim-ministrei Meloni. Apoi, politica europeană și un scurt articol despre singurătatea Germaniei.

La partea de Trai și viață, lucruri mai simple și mai ușor de digerat, la propriu: cum sa combini vinurile cu mâncarea, apoi despre cum încearcă Spania să popularizeze șeryul. Restaurante, rețete, ghiduri de filme, evenimente etc. Rebus și sudoku.

La științe, despre ciuperci, presupun că nu au avut loc în rubrica de Trai și viață bună. Mai interesant, un articol despre copii, mai exact, genetica gemenilor. Cărți. Refolosirea magneților, un element din sistemul periodic (?!), și răspunsul la intrebari ciudate, precum „se tundeau oare neandertalienii”

La opinie și dezbatere, din nou, Cum se poate termina războiul? Apoi, China, fascism. La rubrica de economie, diverse alte lucruri interesante.

Îmi place mult de NRC, nu stiam că scriu așa de bine. Aveam chiar o mica prejudecată împotriva lor, crezând că e ziarul oamenilor bogați, poate puțin rupți de realitate și alesesem să citesc De Volkskrant. Cineva râdea, tot de bogați, dar mai de stânga. Rubrica din NRC de cărți, totuși, care nu e asa de buna în celălalt ziar, m-a făcut să mă abonez.

Mi-a plăcut mult stilul de scris, prietenii olandez, când îi mai întreb diverse cuvinte, scoase din ziar, din carnețelul meu, râd și spun că bunicii tot așa vorbesc. „Ei, așa o să vorbesc și eu!”

Mă gandesc cât de multă intră intr-un astfel de ziar, numai ediția de weekend pare muncă a cel puțin 100 de oameni.

E mult de citit și au foarte mulți jurnaliști de mare calitate (premiați sau foarte cunoscuți), contributori. Și până la urmă cea mai simplă bucurie e că încă mai există ziarele astea, pe hârtie și sunt chiar bune.