[fragment]
Ce se taie nu se fluieră
– Tu știi să faci gazete! a recunoscut Cornel Nistorescu, în stilu-i abrupt. Hai să găsim împreună niște titluri de rubrică! După ce le-am găsit, Cornel Nistorescu a plecat. Într-o seară m-a sunat ca să mă roage să merg în tipografie (era la cîțiva pași de sediul revistei Teatrul, la Universul) ca să-mi arunc o privire în plumb asupra numărului pe cale de a fi tipărit. A merge la tipografie și a lucra la machetă sau chiar la texte în plumb era ceva obișnuit pentru mine. Cînd lucram la SLAST coboram la Zinc, cum i se spunea Secției de tipografie în care se făceau ultimele retușuri înaintea trimiterii la Colandru.
Cît timp am condus Secvența, vară de vară, mergeam după-amiaza de la Costinești la Constanța, cu cei care se numeau cap limpede. Lucram în tipografie direct pe plumb. Țin minte două replici faimoase ale tipografilor, în permanent conflict cu șefii de redacții (nu cu mine) cînd venea vorba de tăiat dintr-un articol, pentru că nu încăpea:
Ce se taie nu se fluieră!
Că doar nu-i Shakespeare!
Prima replică făcea aluzie la cenzură. Ce se taie nu poate fi pericol (nu se fluieră); ceea ce se adăoga putea fi un pericol. A doua replică ironiza subtil refuzul autorilor de a tăia dintr-un articol, refuz însușit și de șefi.
mai mult la: Cum am ajuns redactor șef la „Expresul” lui Cornel Nistorescu
